Vizante – Iubita prietenului meu Versuri
Vizante – Iubita prietenului meu
El habar n-are că te vreau doar pentru mine
Nici n-am avut curaj să-i spun că țin la tine!
Îmi e prieten, dar mă ține pe loc toată treaba asta
Și faptu că e cu tine mă face să o iau razna
Mi s-a întâmplat de atâtea ori să mă îndrăgostesc
Dar simt că situația asta nu mă lasă să trăiesc
Oare cum sa-i spun, nici măcar nu i firesc
Că este împreună cu fata ce mi-o doresc
Tu ma privești de parcă știi cumva că o să fim
El nici măcar nu știe, habar n-are ce gândim
Îmi spui ca timpul o sa le rezolve într-un final
Dar nu mai pot sa mi privesc prietenul că pe un rival
E al dracu de greu, nici nu știu cine i de vina
Că nu pot să mai exprim tot ce vine din inimă
Stai cu el și dormi cu el, dar spui ca mă vrei pe mine
Știi ca undeva greșim, știi deja ca nu-i faci bine
Ne știm de atâția ani, cum naiba să îi explic
Îmi este greu să îl prives, mai bine încerc să îl evit
Că sigur nu va înțelege, sigur ne va judeca
Și e de înțeles că n-are scuză tot ce s-a întâmplat
Mai demult ii dădeam sfaturi când avea câte o problemă
Cum sa treacă peste, vezi tu când era într-o dilemă
Acum cum sa îl privesc, tu cum poți sa îl strângi în brațe
Nici nu știu măcar cine dintre noi își face speranțe
Îți e greu și îți pare rău să îi spui ca se termină
Macar realizezi cum va face că ești cu mine?
Mă termină situația, țigările și stresul
Și simt că nu m-ajută nici alcoolul, nesul vezi tu
Cum să îl fac să înțeleagă, cum să îl faci să nu te vrea
E ciudat, dar nu putem sa ne ascundem așa
Amândoi greșim, dar vezi tu el va suferi mai mult
Și n-o sa ne mai vorbească, cum naiba să i mai ascund
Atâta timp ca parca ma doare pe mine cand își va da seama
Și situația taie din mine cum taie lama
Vă trebui sa ne decidem ce vrem să facem de acum
Ori îl vom răni pe ele ori ne vom vedea de drum
Ca poate o sa fie greu pentru amândoi dar vezi tu
Nu se cade să îi fac așa ceva, și nici tu
Poate că-i mai bine să oprim acum tot ce se întâmplă
Dacă nu îl va lovi totul că o bata la tâmplă
Poate o perioada va fi greu dar e corect
Și dacă vom pune stop, știi ca nu va fi perfect
Dar va fi bine pentru el și pentru noi pe viitor
Eu nu am cum sa fiu cu tine, nu fac parte din decor
Și tai orice mă ține aproape măcar un timp
O să plec o perioada, sa înțeleg ce naiba simt
El nu merită să fie înșelat de tine, nu acum
Și cu atât mai puțin înșelat de un prieten bun!