Kapushon – Eșuat Versuri


Kapushon – Eșuat Versuri

Strofa I:
Ca un soldat, de la podul înalt,
Merg înainte că goale asta am în cap,
Fac restul lumii, mie îmi pasă de fapt
Doar de familie, că goale asta am în cap.
Nimeni nu poate să știe cât de greu le e frăție
Celor ce pleacă în pribegie să mai facă o mie,
Casele părăsite, familii destrămate,
Din canapeaua ta cu floricele nu se vede, frate
Din Japonia rana în State,
Românii își cântă dorul și tot ce au lăsat în spate
Paradis nu există, probleme’s peste tot
Și nu scăpăm de ele chiar duc o luăm din loc
Cu tupeu de borfaș, pe aicea prin oraș,
Mi-am făcut un loc încă de când eram băiețaș
Am văzut toată lumea, dar am zis “mai las”,
Nu vreau să mă mai plimb, că nicăieri nu-i ca acasă.

Refren:
Dați-mi voie să mă plâng
Și fara asta să nu fiu condamnat,
Dați-mi voie durerea să mi-o cânt,
Azi plâng, dar plâng ca un soldat.
Dați-mi voie să mă plâng
Și fara asta să nu fiu condamnat,
Dați-mi voie durerea să mi-o cânt,
Azi plâng, dar plâng ca un soldat.

Strofa II:
Domnu’ procuror nu mă pedepsiți prea tare,
Credeți-mă că în țara asta sunt mâini mai murdare,
Da’ ce în țara asta, eu aș spune în sala asta
Organele de stat sunt sinonime cu năpasta
Eu nu pricep politică, dar pricep în oameni,
Știi că moldovenii în lume sunt porecliți “sărmanii”,
Sărmanul e o adresare, cum ar fi în loc de „domn”,
Sărmanul Gheorghe, sărmanul Petru, sărmanul Ion
De aceea au plecat, pe părinți tot i-au luat,
Casa părintească nu se vinde, o eșuat,
S-o stins luminile prin sate, case după case
Că în locale toți sunt întregi, n-are treabă Fenosa
Drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată
În Rusia, SUA, Canada, Europa toată,
Aicea n-avem drumuri, avem șibioncă, niște urme
Și n-are cine se întâlni, că nu mai e nici lume
E sărbătoare și răsună muzica în Paris,
Pe Julea nu o mai cheamă la hârbovăț, la bis
Răsună muzica de hram din Irlanda în Sudan,
Dați artiștilor abonamente la FlyOne
“Ce seară minunată” – mai spunea Ahmed odată
De la un telefon, de prin Dubai, lumea așa-i ciudată
E criticată, și n-are dreptate fata, dar corpul ei
E unica șansă de a ieși din molovata
Ograda e pustie, iar de data asta-i chiar pustie,
Casa-i încuiată mine, dar înăuntru plouă
La geam schimonosit cu roșu ceva scriu,
A putrezit plăcuța de vânzare – 069…
De ce plâng chitarele? Știu cam parte țările,
Mai ești ternar în Europa, distrezi parte puburile
Viorile, acordeoanele însoțesc vapoarele,
Noaptea în centru vechi oftează teatrele,
Căci fara ea, la Putna, clopot bate
Mulțumim, maestru Ion, fara suveranitate,
Doar că cei care cel mai des se odihnesc la floare,
Merită de fapt să se odihnească la răcoare.

Refren:
Dați-mi voie să mă plâng
Și fara asta să nu fiu condamnat,
Dați-mi voie durerea să mi-o cânt,
Azi plâng, dar plâng ca un soldat.
Dați-mi voie să mă plâng
Și fara asta să nu fiu condamnat,
Dați-mi voie durerea să mi-o cânt,
Azi plâng, dar plâng ca un soldat.