Smiley x DOC – Locul sfinteste omul – Versuri
Smiley x DOC – Locul sfinteste omul
Plec acasă spre tine,
Și tot acasă ajung,
Uneori trec chiar și ani de zile,
Trebuie să îmi iau bilet mai demult.
Sunt la mine pe stradă,
Sunt la chioșcul din colț,
Cred că a dispărut și el deodată,
Cu copacii în care făceam porți.
Parte din mine a rămas,
Singurul loc unde pare,
Că timpul nu s-a luat după ceas,
Căutând o minge în parcare.
Mă știe asfaltul, mă știe și blocul,
Chiar multe văd că s-au schimbat.
Uneori pe om îl sfințește locul,
Când el nu uită de unde a plecat.
Ce mare pare cartierul când ești mic,
Când scare ține și de cald și de frig,
Când ajungeam la geam să cer un covrig,
Că atâta îmi trebuia să fiu fericit.
Curtea școlii era Bernabeu,
Pe cimentul de foc cădeam veri la greu,
Dă-mi tricoul tău, ți-l dau și eu pe la meu,
Că așa vedeam că se făcea la TV.
Trăgeam de fiare, purtătorul de covoare,
Rupeam țoale, jucam frunza în parcare,
Aceleași locuri pe unde acuma merg agale,
Se simt la fel, totuși miroase a schimbare.
Lumea-i mare pe lângă cartier,
Sufletul nu-l ștergi cu un radier,
Și când al meu e rece ca într-un frapier,
Atunci mă întorc în cartier.
Mă știe asfaltul, mă știe și blocul,
Chiar multe văd că s-au schimbat.
Uneori pe om îl sfințește locul,
Când el nu uită de unde a plecat.
