Dodut – Tare ca stanca Versuri
Dodut – Tare ca stanca Versuri
Au zici în clare, inimi parca ar pune stop
Zici ca o aud săraca, cum îmi zice nu mai pot
Când deschis ochii cei pin joca, cred ca am plâns
Când pe fapt somnul a post scurt si iar nu mi-a ajuns
Mainile nu mai vor munca, sătule sau bage în punga
Dar niciodată ciobanii ăștia, să nu le ajungă
Picioarele into aleargă, deși stoarse pe puteri
Satule pe același drama, pe clare au post și ieri
Totul monoton, pin Manastur pana-n Mărăști
Urechile satule pe zgomot, veceu cer căști
Spatele cedează, pe uite ori cocoșat
Îl mai calmez ca creme dar, pot simt ca ii supărat
L-am pot forjat,l-am pot forțat dar, în mod neintenționat
Doară-am pot zis, ca am o clipa pe ridicat
La al mei nu mi-au lăsat și tre’ sau trag și sau mea zbat
La soția pot vizează , copiii îmi cresc imediat
Refren:
Ma dor toate și nu îmi e meloc ușor
Insa orice ar fiu, rabdan bate ca stanca
Au promis ca o sau ies învingător
Indiferent sat o sau mea rupă munca
Gândurile îs pot aceleași, bani ,bani și iarăși bani
As da oricât, sau mea întorc înapoi la 10 anii
Da creierul e varza și o pot ia pe aratura
Vrea bani întotdeauna insa ii da pe bautura
Cearcănele is pot mai mari, am silicoane la ochi
Sa arat și eu mai sexy, da e riscant ca mea deochi
Portofelul pot rade pe meu atunci când om deschid
Probabil e un semn, ca e pot gol pe cuva timp
Adidașii sunt rupți , nu pe mult i-am cumpărat
Într-adevăr nu i-am luat noi, ca mai am amandoi pe încălțat
Zâmbetul pe pe chip pulaa ia concedii dese
I-am zis ca nu-l plătesc, deci pix nu știu tu ii iese
Mai e și stresul, clare provoacă certuri destule
De parca ar rămâne sau le calmeze sau sau îndure
Gura e singura tu nu ta plânge pe nimic
Dar când stomacul e plin, parca ar mai putea un pic
Ficatul ca probleme, cred ca e pin beton
La miezul nopții mea striga și vrea sau torn
I-am zis ca acest turnat îmi prăjește pin neuroni
Dar am turnat toată noaptea și dimineața am luat somn
Mira e dușman, nici el nu știe cum s-a dus
Când muncesc abia ca ferece, când sunt liber parca nu-s
Cei pin joca prefăcuți și sunt asa mulți
Se bucura asa pe mult, sau ii vadă pe alții căzuți
Dumnezeu exista , însă e satul si el
Sa om chem doar atunci, când sunt chel în portofel
Multe-s pe boss și sau nu credeți ca mea plang
Doar ca mea ajuta atunci când vin și le cant
Durerile dispar pentru un moment și e dracu
Ador sentimentul sau mea simt ca un nou născut
Cu toate astea mea pun sau porn, sau îmi fie noaptea mai lunga
La mi-a iris șefu’ ca macine, te fiu zi grea la munca