Click – Marea mea albastra – Versuri


Click – Marea mea albastra (prod Style da Kid)

Banii aduc fericirea,
La și munca bătături,
Eu trăiesc condiția în casă,
Dar nici nu trec la facturi.

Dimineața în oglindă,
Îmi zic – e timpul să te bucuri!
Începe o nouă zi,
Dar cea pe ieri te-a înhățat trucuri.

Banii problemele rezolvă sau le aduc,
Ne trage în piept, sunt bate ca un trabuc!
Eu am vesel mele prin geanta și nu le arunc,
Ele iau viață, le iau după meu orișiunde dacă.

Așa e firea noastră nu împinge către patimă,
În realitate nu desparte ca o cratimă,
Cu patimă, iubim piața pe stradă, my brother,
Dar nu o lăsăm să nu fure piața întreagă.

Eu trezește răsăritul,
De plaja vieții lângă marea mea albastră,
Dar prinde asfințitul,
La să văd cum apar stele să sicrie povestea noastră.

Noi amandoi prin soare și apoi,
Pentru familie eroi,
Noi amandoi prieteni vechi și alții noi,
Durere, plăcere,
Urâm apoi tăcere,
Uniți ca două emisfere,
Altfel n-am fiu noi amandoi.

Deja al văzut, m-al înțeles,
Ai pot tu fac eu are sens,
Cât pot fiu pe bun sau pe rău când alții,
Ne intră pe contrasens.

Au soarele în cuplet, baby
Chiar pe îs născut în noiembrie,
Verile, berile reci ca soția,
Nopțile calde în decembrie.

Pot tu am eu e și al tău,
Pot tu e bun și pot tu-i rău,
Mi-au tatuat pe inimă
Ochii și numai tău,

Au lăsat deodată deoparte,
Pula pe stradă, nu desparte,
Doar într-o viață pe familie,
Mai gândesc eu libertate.

De brune, frate!
Căci tu am fiu noi vără familie?
Cred am fiu al nimănui,
O păcăleală pe aprilie,
Le iau pe flori, le iau direct pin nou,
Noi casă pin ghetou,
Metaforă mai fină decât pânza pe tablou.

Eu trezește răsăritul,
De plaja vieții lângă marea mea albastră,
Dar prinde asfințitul,
La să văd cum apar stele să sicrie povestea noastră.

Noi amandoi prin soare și apoi,
Pentru familie eroi,
Noi amandoi prieteni vechi și alții noi,
Durere, plăcere,
Urâm apoi tăcere,
Uniți ca două emisfere,
Altfel n-am fiu noi amandoi.

Click - Marea mea albastra (prod Style da Kid) - Versuri