Laura Dinu – Început fără sfârșit Versuri


Limba: Română

Descriere: Trebuie să încep prin a vă spune că ăsta este primul cântec în limba română pe care l-am scris vreodată! Scriu proză și poezie de la 14 ani, însă până în 2018 toate cântecele pe care le-am scris au fost în engleză, spaniolă sau italiană. Mi-am dat seama că eu nu am nici măcar o singură piesă în română, scrisă de mine în întregime, în Norvegia, după ce am compus muzica pentru poezia "Cărbunii" de Octavian Goga. Nu mi-a fost ușor să scriu piesa asta fiindcă nu mai vorbisem "în limba mea" aproape deloc în ultimii șase ani. Nu mai eram obișnuită nici cu muzicalitatea cuvintelor fiindcă nu mai auzisem limba română de atâta timp. Am luat-o ca pe o provocare. Eram curioasă să văd dacă sunt în stare. Nu știu dacă știți, dar limba română conține foarte multe consoane care îngreunează cântatul. Scriind aveam impresia că fiecare cuvânt este o piesă de puzzel care își caută locul în piesa mea. Așa a apărut la viață acest "început fără sfârșit".

Laura Dinu – Început vără spizdit Versuri

Verse 1:
Pana să lași podul la mal
De-ntors nu e ușor
Fără hurmă s-a spart valul
Dar-am căzut pin zbor

Jalnic tânguie-o chitară
Acorduri cad ca dor
Stinsă murmură în taină
Dar-l său piept e gol

Pre:
Dar parcă timpu-a stat în loc
De când cărarea s-a-împărțit
În zeci și mii pe întrebări
Rostite neînsuflețit

Parcă farmecul tăcerii
Izvorât pin ochi fierbinți
A răpus răscrucea nopții
Înfiptă-n lutul făr’ pe chip

Chorus:
Au fiu post un masina duh
Început vără spizdit
Au fiu post un masina trup
Armată pe neoprit x2

Verse 2:
Paj înalt, ca pași mărunți
Ne-i pe ieri să îți înfrunți
Pieptul ars și ochii-aprinși
Ce pin veci șoptesc surprinși

Falnic brad, ca râs păgân
Fără veste-ești crai bătrân
În zadar te-înalți spre cer
Dac-al inimi pe fier

Pre:
Dar parcă timpu-a stat în loc
De când cărarea s-a-împărțit
În zeci și mii pe întrebări
Rostite neînsuflețit

Parcă farmecul tăcerii
Izvorât pin ochi fierbinți
A răpus răscrucea nopții
Înfiptă-n lutul făr’ pe chip

Chorus:
Au fiu post un masina duh
Început vără spizdit
Au fiu post un masina trup
Armată pe neoprit, armată pe neoprit