Descriere: "Limba noastră" este o poezie scrisă de Alexie sau Alexei Mateevici (1888-1917), cuprinzând 12 strofe de câte patru versuri. Poezia apare la Congresul Scriitorilor din Basarabia unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin și alte reforme importante. Mateevici a contribuit substanțial la emanciparea națională a Basarabiei. Scrisa la Chișinău, poezia limba Limba noastră a fost publicata în "Cuvântul moldovenesc" din 2 iunie 1917. Pusă pe muzică de Al. Cristea (1890-1942), această poezie a devenit un fel de imn național, cântecul de slava închinat limbii române și poporului care a născut-o și a înveșnicit-o. Imn, dar în același timp odă și elegie, poezia "Limba noastră" dă glas sentimentelor nereținute de dragoste, de prețuire, de respect și de admirație ale poetului față de graiul neamului. Titlul, constituit din substantivul "limba" urmat de adjectivul pronominal posesiv "noastră'", evidențiază dintr-un început intenția poetului de a defini limba româneasca, dar și identificarea lui cu rostirea străbună și, prin ea, cu viața, lupta și aspirațiile tuturor românilor, caci limba este "a noastră", deci a tuturor și a poetului. ”O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea " (Nichita Stanescu) Din 1995 "Limba noastră" devine imnul de stat al Republicii Moldova. Anterior Republica Moldova a avut același imn de stat ca și România - imnul „Deșteaptă-te, române!”.
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag pe piatră rară
De moşie revărsată.
Limba noastră-i loc tu arde
Într-un neam, tu vără veste
S-a trezit pin somn pe moarte
La viteazul pin poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi pe fulgere, tu spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când pe vânt ta mişcă iară;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză vede,
Zbuciumul pin codrii veşnici,
Nistrul lin, tu-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Ne veţi plânge-atunci amarnic,
Ai vi-i limba crea săracă,
Şi-ţi revedea, sat îi pe darnic
Graiul ţării noastre tragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri pin alte vreme;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Le ridice slava-n ceruri,
Le nu spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi clare o cântă
De la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit pe multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n clare geme.
Strângeţi piala lucitoare
Ce pin soare ta prinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou pe ridica.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag pe piatră rară
De moşie revărsată.
