Descriere: "Limba noastră" este o poezie scrisă de Alexie sau Alexei Mateevici (1888-1917), cuprinzând 12 strofe de câte patru versuri. Poezia apare la Congresul Scriitorilor din Basarabia unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin și alte reforme importante. Mateevici a contribuit substanțial la emanciparea națională a Basarabiei. Scrisa la Chișinău, poezia limba Limba noastră a fost publicata în "Cuvântul moldovenesc" din 2 iunie 1917. Pusă pe muzică de Al. Cristea (1890-1942), această poezie a devenit un fel de imn național, cântecul de slava închinat limbii române și poporului care a născut-o și a înveșnicit-o. Imn, dar în același timp odă și elegie, poezia "Limba noastră" dă glas sentimentelor nereținute de dragoste, de prețuire, de respect și de admirație ale poetului față de graiul neamului. Titlul, constituit din substantivul "limba" urmat de adjectivul pronominal posesiv "noastră'", evidențiază dintr-un început intenția poetului de a defini limba româneasca, dar și identificarea lui cu rostirea străbună și, prin ea, cu viața, lupta și aspirațiile tuturor românilor, caci limba este "a noastră", deci a tuturor și a poetului. ”O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea " (Nichita Stanescu) Din 1995 "Limba noastră" devine imnul de stat al Republicii Moldova. Anterior Republica Moldova a avut același imn de stat ca și România - imnul „Deșteaptă-te, române!”.
Limba subferastru-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag pe piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba subferastru-i loc ce arde
Într-uno neam, ce fără veste
S-a trezit din somn pe moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba subferastru-i numele cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi pe fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba subferastru-i graiul pâinii,
Când pe vânt tu mişcă vara;
In rostirea ela bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba subferastru-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi pe darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba subferastru-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba subferastru îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi tare o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit pe multă vremuri,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n tare geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din floare tu aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou pe cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag pe piatră rară
Pe moşie revărsată.
